TinyHouseBigLoft2-300x169 Locuintele mici nu vor mai primi autorizatie de constructieInainte de eliberarea autorizaţiilor de construire pentru locuinţe noi, primarii, primarul general al municipiului Bucureşti sau, după caz, președinții consiliilor judeţene vor fi obligați să verifice că aceste locuințe respectă cerințele minime privind suprafeţele şi nivelul de dotare a încăperilor ce compun locuinţele, stabilite prin Legea 114/1996.
„Să scăpăm din cutiile de chibrituri”, după cum erau numite locuințele din blocurile construite înainte de Revolutie, era visul oricărui locatar al acestor blocuri.
Dar, după 2008 criza economică ce a diminuat dramatic veniturilor populației, împreună cu interesul dezvoltatorilor imobiliari de a obține profituri cât mai mari au condus la construcția de locuințe noi chiar mai mici decât cele ridicate de stat în perioada comunistă.
Criza economică a transformat visul în „decât deloc, mai bine o locuințe oricât de mică ar fi ea”.
Asta a dus la apariția unor adevărate ghetouri în zone de la marginea marilor orașe. E vorba de blocuri înghesuite unde nu este asigurată lumina naturală în toate încăperile măcar două ori pe zi, cu camere de dimensiuni extrem de reduse, fără spații de depozitare.
Printr-un proiect de Hotărâre de Guvern, legiuitorul vrea să se asigure că toate locuințele vor fi realizate cu respectarea cerințelor minime privind suprafeţele şi nivelul de dotare a încăperilor stipulate în legea 114/1996 aflată în vigoare. De aceea viitoare HG va impune ca persoanele desemnate prin lege ca să elibereze autorizații de construire să fie obligate să verifice înainte de eliberarea acestora că sunt respectate exigenţele minimale privind suprafeţele.

Cât de mici pot fi locuințele nou construite
O locuință este considerată decentă atunci când respectă câteva cerințe minimale. Legiuitorul consideră că o locuință trebuie să aibă acces liber individual la spaţiul locuibil, fără tulburarea posesiei şi a folosinţei exclusive a spaţiului deţinut de către o altă persoană sau familie.
Trebuie să includă un spaţiu pentru odihnă, un spaţiu pentru prepararea hranei și un grup sanitar.
Totodată, este necesar ca locuința să aibă acces la energia electrică şi apa potabilă, evacuarea controlată a apelor uzate şi a reziduurilor menajere.

Legea prevede urmatoarele suprafeţe minimale pentru locuințele nou construite:

Persoane/ familie Camere/ locuinţă Cameră de zi Dormitoare Loc de luat masa Bucătărie Incăperi sanitare Spaţii de depozitare Suprafaţa utilă Suprafaţa construită
nr. nr. m2 m2 m2 m2 m2 m2 m2 m2
1 1 18,00 2,50 5,00 4,50 2,00 37,00 58,00
2 2 18,00 12,00 3,00 5,00 4,50 2,00 52,00 81,00
3 3 18,00 22,00 3,00 5,50 6,50 2,50 66,00 102,00
4 3 19,00 24,00 3,50 5,50 6,50 3,50 74,00 115,00
5 4 20,00 34,00 3,50 6,00 7,50 4,00 87,00 135,00
6 4 21,00 36,00 4,50 6,00 7,50 4,50 93,00 144,00
7 5 22,00 46,00 5,00 6,50 9,00 5,00 107,00 166,00
8 5 22,00 48,00 6,00 6,50 9,00 5,50 110,00 171,00

La tabelul de mai sus a fost luat în calcul:
* Suprafaţa camerei de zi de la locuinţa cu o cameră include spaţiul pentru dormit.
* Locul de luat masa poate fi inglobat in bucătărie sau in camera de zi.
* Inălţimea liberă minimă a camerelor de locuit va fi de 2,55 m, cu excepţia mansardelor, supantelor şi nişelor, la care se va asigura un volum minim de 15 m cubi de persoană.
* Suprafaţa locuibilă este suprafaţa desfăşurată a incăperilor de locuit. Ea cuprinde suprafaţa dormitoarelor şi a camerei de zi.
* Suprafaţa utilă este suprafaţa desfăşurată, mai puţin suprafaţa aferentă pereţilor.
* Suprafaţa utilă a locuinţei este suma tuturor suprafeţelor utile ale incăperilor. Ea cuprinde: cameră de zi, dormitoare, băi, WC, duş, bucătărie, spaţii de depozitare şi de circulaţie din interiorul locuinţei. Nu se cuprind: suprafaţa logiilor şi a balcoanelor, pragurile golurilor de uşi, ale trecerilor cu deschideri pană la 1,00 m, nişele de radiatoare, precum şi suprafaţele ocupate de sobe şi cazane de baie (cate 0,50 m2 pentru fiecare sobă şi cazan de baie), in cazul in care incălzirea se face cu sobe. In cazul locuinţelor duplex, rampa, mai puţin palierele, nu se cuprinde in suprafaţa utilă a locuinţei.
– Suprafaţa construită pe locuinţă, prevăzută in tabelul B, este suma suprafeţelor utile ale incăperilor, logiilor, balcoanelor, precum şi a cotei-părţi din suprafeţele părţilor comune ale clădirilor (spălătorii, uscătorii, casa scării, inclusiv anexele pentru colectarea, depozitarea şi evacuarea deşeurilor menajere, casa liftului etc.), la care se adaugă suprafaţa aferentă pereţilor interiori şi exteriori ai locuinţei; in cazul incălzirii cu combustibil solid, se adaugă suprafaţa aferentă sobelor şi cazanelor de baie. Nu sunt cuprinse suprafaţele aferente boxelor de la subsol şi ale garajelor care pot fi prevăzute distinct.
– Suprafaţa incăperii sanitare principale din locuinţă va permite accesul la cada de baie al persoanelor imobilizate in scaun cu rotile.
– Incăperea sanitară se include in locuinţă, in cazul in care pot fi asigurate alimentarea cu apă şi canalizarea.
– Lăţimea minimă de circulaţie a coridoarelor şi a vestibulului din interiorul locuinţei va fi de 120 cm.
– In funcţie de amplasamentul construcţiei, suprafeţele construite pot avea abateri in limitele de ±10%.
– Numărul de persoane pe locuinţă se utilizează la repartizarea locuinţelor sociale, de intervenţie, de serviciu şi de necesitate.

Băile trebui să aibă spațiu pentru mașina de spălat rufe
Toate locuințele trebuie să aibă o baie. Cele cu trei camere trebuie să includă și un wc de serviciu, iar cele cu patru camere un duș separat de baie. Pentru locuințele cu cinci camere esta obligatorie a doua baie.
Legiuitorul prevede și dotările minime ale încăperillor sanitare. Baia trebuie să includă cadă de baie, vas wc, lavoar mare, etajeră mare, oglindă mare, portprosop, portsăpun, porthârtie, cuier și sifon pardoseală. Ori, există ansambluri rezidențiale de lux în București în care a fost “uitat” sifonul de parodseală.
Incăperea pentru duș trebuie să aibă, conform legii, vas wc, lavoar mic, cuvă pentru duș, etajeră mică, oglindă mică, portprosop, portsăpun, porthârtie, cuier și sifon pardoseală.
WC-ul de serviciu trebuie să aibă dotăpri specifice: vas wc, lavoar mic, etajeră mică, oglindă mică, portprosop, portsăpun, porthârtie.
* In baie se va prevedea spaţiul pentru maşina de spălat rufe.
* Incăperile sanitare vor fi ventilate direct sau prin coş de ventilaţie.

Dotări minime pentru bucătării și instalații electrice minimale
Bucătăriile trebuie dotate obligatoriu de dezvoltatori cu spălător cu cuvă și picurător.
In bucătărie se vor prevedea: coş de ventilaţie, spaţiu pentru frigider şi pentru masa de lucru.
De asemenea, și pentru instalațiile electrice legiuitorul a stabilit dotarea minimă.
Astfel, un loc de lampă trebuie prevăut atât îmn dormitor, cât și în camera de zi,
Aplice trebuie asigurate în bucătărie, baie, duș, wc serviciu.
Dormitorul trebuie să aibă minim două prize ,iar camera de zi minim trei, în timp ce bucătăria va avea priză și priză cu contact de protecţie. Și în baie trebuie să existe o priză cu contact de protecţie.
Câte un comutator și un înrerupător trebuie să fie în bucătărie, baie, duș, wc serviciu.
Legea prevede că se vor prevedea intrerupătoare şi aplice pentru fiecare spaţiu de depozitare şi spaţiu de circulaţie.
Priza cu contact de protecţie, instalată pentru baie, se montează in exteriorul incăperii.
Fiecare locuinţă va fi prevăzută cu instalaţie de sonerie.
In clădiri cu mai multe locuinţe se vor prevedea instalaţii şi prize pentru antena colectivă şi telefon.
Pentru locuinţele situate in mediul rural, dotările minime privind incăperile sanitare şi bucătăria se vor putea realiza pe parcursul existenţei construcţiei, in corelare cu racordarea locuinţei la reţelele de utilitate publică sau la sistemul propriu de alimentare cu apă şi evacuare controlată a apelor uzate.
Spaţii şi instalaţii de folosinţă comună pentru clădiri cu mai multe locuinţe
Legea prevede că locuințele nou construite vor avea instalaţii de prevenire şi stingere a incendiilor, precum şi ascensor conform normelor in vigoare.
De asemenea, vor avea:
* Spaţii pentru biciclete, cărucioare şi pentru uscarea rufelor.
* Spaţii destinate colectării, depozitării şi evacuării deşeurilor menajere.
*Spaţii pentru depozitarea combustibililor solizi sau lichizi, in situaţiile in care nu se pot asigura incălzirea centrală şi/sau gaze la bucătărie.
* Rampă de acces pentru persoanele imobilizate in scaun cu rotile.
Deși legea există din 1996 și ulterior a fost revizuită și actualizată, se poate vedea cu ochiul liber astăzi cât de puțin sau chiar deloc respectată a fost când au fost construite blocurile cu locuințe ieftine.
Potrivit pliantelor de promovare a vânzării unor blocuri aflate în construcție astăzi sunt ofertate locuințe ale căror dormitoare au chiar 9 mp, în condițiile în care minimul stabilit prin lege este de 12 mp.

 

sursa: arenaconstruct.ro

Share This