Noul sediu al companiei IT Creatopy, aflat lângă Oradea, este cea mai mare clădire de birouri construită din lemn la est de Viena. Imobilul are 2.400 de metri pătraţi, găzduieşte 250 de angajaţi şi are un consum de energie de şapte ori mai mic comparativ cu o clădire din cărămidă şi beton.

Inginerul clujean Marius Şoflete a realizat structura şi s-a ocupat de conformarea energetică a celei mai mari clădiri de birouri din lemn de la est de Viena. Clădirea de 2.400 de metri pătraţi utili care găzduieşte 250 de angajaţi ai unei firme de IT se află lângă Oradea, în Săldăbagiu de Munte. Noul sediu al companiei româneşti Creatopy este singura clădire de birouri din România şi din Europa de Est care îndeplineşte standardele de casă pasivă, adică consumă de şapte ori mai puţină energie decât o construcţie clasică din cărămidă şi beton. Imobilul a costat patru milioane de euro şi a fost ridicat în timp record: 44 de zile. Clădirea este folosită de circa un an, dar abia zilele acestea au fost realizate toate finisajele.

„Noi am proiectat structura şi am făcut calculul energetic, deşi nu s-a dorit de la început standardul de casă pasivă. Principala cerinţă a fost confortul angajaţilor”, povesteşte Şoflete. Dar ce înseamnă confortul pentru companie? „Ei au plecat de la problemele pe care le-au avut cu toate cele trei clădiri de birouri pe care le-au ocupat în Oradea. Niciuna nu le putea asigura un standard ridicat de confort termic, ba era prea cald, ba era prea rece; apoi erau probleme de aerisire, oamenii se plângeau de aerul stătut, de aerul condiţionat, de aer urât mirositor, ba prea umed, ba prea uscat, pe unii îi durea capul de la curent, apoi era zgomotul produs de instalaţiile de aerisire care nu erau bine dimensionate şi bine gândite”, explică Şoflete. În plus de aceasta, spune inginerul, firma nu a mai găsit birouri disponibile în Oradea la ritmul de dezvoltare pe care îl avea.

Clădire asamblată în 44 de zile

O altă cerinţă importantă a clientului a fost timpul de execuţie a clădirii, care trebuia să fie mai mic de un an. „Fiecare întârziere după data limită ne costă foarte mult” i-a spus proprietarul companiei lui Şoflete. Proiectarea clădirii a început în martie 2019 şi a durat 21 de zile, iar execuţia a început în iulie 2019. În total, s-au folosit 890 de metri cubi de lemn, adică 490 de copaci crescuţi complet – brad şi molid – ceea ce înseamnă circa 2 copaci pe utilizator, clădirea putând găzdui circa 250 de persoane. Materialul folosit se numeşte „CLT” (Cross-Laminated Timber adică panouri prefabricate din lemn încleiate pe două direcţii-nr) şi este produs din lipirea mai multor straturi de cherestea solidă sub formă de panouri. Cele 819 panouri din CLT folosite au fost fabricat în Austria, având lăţimi între 12 şi 28 de centimetri, până la cel mai mic detaliu pe computer. Patru zile a durat fabricarea panourilor, care au fost transportate în România în 25 de camioane. Asamblarea structurii de rezistenţă a fost realizată în 44 de zile de o echipă de zece oameni. Întreaga clădire, de la proiectare la execuţie, a fost gata în mai puţin de un an – adică de 2,5 ori mai repede decât o clădire obişnuită. În martie 2020, angajaţii companiei au început munca aici.

Sursa: adevarul.ro